Rande vous [VIII]

Dupa ore in sir de vorbit, despre viata lor, despre ce au ratat, despre relatii, despre prietenii, Bella il dadu afara pe Leo. De ce? Pentru ca nu intelegea cum de a avut acesta tupeul de a veni la ea acasa si de a-i spune toate aceste prostii. Ce prosti probabil va intrebati. Dupa ce discutasera despre viata lor din liceu, din facultate, relatiile care cei doi le-au avut, Leo nu s-a mai putut abinte si ii tranti Bellei bomba: "Te iubesc!!! Te-am iubit din prima clipa cand te-am vazut. Am tot incercat sa te fac sa intelegi asta dar tu nu vedeai semnele mele. Cand am intalnit-o pe Amy am crezut ca te pot face geloasa si ca iti vei da seama. In schimb am inceput sa ma indragostesc de ea si nu am stiut ce sa fac. Eram foarte confuz. Te vroiam pe tine dar si pe ea in acelasi timp. M-am casatorit cu Amy dar te iubeam in secret. De aceea ii faceam vizite bunicii tale. Casnicia mea cu Amy nu a durat foarte mult pentru ca aceasta sa saturat sa se simta neglijata asa ca m-a parasit. A zis ca vrea sa fie iubita si sa i se ofere atentie. Lucruri pe care eu nu i le pot oferi si ca e mai bine asa. Te iubesc Bella. Trebuia sa iti spun asta in speranta ca lucrurile se vor indrepta." Bella tranti usa in urma lui Leo dupa ce il dadu afara din casa, cazu in genunghi si incepu sa planga. "Prostule, te-am iubit ca pe fratele meu, ti-am spus toate secretele mele iar tu acum, dupa atata timp imi spui asa ceva? Nu am nevoie de asta. Lasa-ma in pace.", erau ultimile cuvinte din mintea ei. Plangea, ghemuita in fata usii. Vorbind cu el isi adusese aminte de prima ei dragoste. Primul baiat de care se indragostise. Era la liceu, in clasa a X-a. El era tot clasa a X-a dar intr-un alt liceu. Se cunoscusera la ziua unei prietene comune. Din prima clipa cand s-au vazut a fost ceva intre ei. Au vorbit toata noaptea. A fost invitata la dans de catre alt baiat dar ea se tot uita la el. Il vedea cum se uita la cel cu care dansa, prieteni fiind cei doi, cum se uita la el cu ura iar in ochii lui se puteau vedea cuvintele "eu trebuia sa fiu cel care danseaza cu tine, nu el". Nu isi mai aducea aminte toate detaliile fizice, dar ochii lui de un verde patrunzator nu ii va uita niciodata. Isi aducea aminte sclipiri din momentele petrecute cu el. Momente in care era indragostita pana peste cap de el, iar el o considera centrul universului sau. Isi adusese aminte primul sarut, emotia acestuia, prima data cand a luat-o in brate, cum tremura, prima data cand i-a adus un trandafir, primul ursulet primit, prima data cand acesta i-a cantat, prima noapte de dragoste. Plangea pentru ca Leo ii readusese la viata toate aceste sentimente. Sentimente ce le ingropase undeva adanc si le facuse uitate. Suferise mult prea mult in urma despartirii drastice a celor doi. Isi adusese aminte si cum s-a simtit cand a aflat ca el o inselase cu alta. Lumea ei se prabusise, cazuse in depresie. Fusese foarte nesigura pe ea, pe sentimentele ei, pe tot. Raza ei de soare fusese Filip, pe care il cunoscuse in timp ce poza pentru o revista de moda. Cum Filip era fotograf, ea poza pentru revista respectiva din pasiune pentru arta, cei doi au legat o prietenie foarte lunga, puternica si frumoasa. Erau in primul rand prieteni. Chiar daca lucrurile au luat o intorsatura neasteptata, iar cei doi s-au despartit, prietenia lor a ramas intacta. Ii era dor de Filip. Ar fi vrut sa fie langa ea, sa o ia in brate si sa o linisteasca, sa o faca sa uite de toate lucrurile acelea. Asa cum facuse si prima data. "Filip unde esti? Cand vii? Sunt in casa de pe plaja. Am nevoie de tine. Te rog ajuta-ma. Bella". Era tarziu, era obosita, extenuata mai mult psihic decat fizic, Bella adormi in fata usii, cu rimelul intins pe fata, parul cret era valvoi, ghemuita ca un pui de pisica caruia ii e frica de ceva...sau cineva...

Rande vous [VII]

Socata inca, Bella nu avusese nicio reactie. De partea cealalta a usii era Leo. (Leo...hmm...poveste lunga. Hai sa va explic. Leo era cel ma bun prieten al Bellei pe vremea cand acestia erau copii. Bunica Bellei a fost colega de banca in scoala generala cu bunica lui Leo, automat acestea au ramas prietene. Cei doi se intelegeau foarte bine. Se vedeau doar in vacante locuind in orase diferite dar se bucurau din plin de timpul petrecut impreuna atunci cand se vedeau. Totul a fost frumos pana cand Leo s-a indragostit pentru prima data. Fata de care acesta se indragostise era foarte geloasa pe Bella. Avea si motive. Practic Bella era ca o sora pentru Leo, o sora de care Leo ar fi putut sa se indragosteasca. Amy nu fusese la fel de instarita de mama natura ca Bella. Aceasta avea niste ochi negrii mari, un par blondut si putin ondulat, putin plinuta, micuta de statura si cu niste ochelari micuti rotunzi pe varful nasului, in timp ce Bella arata ca un manechin inca de mica. Bruneta cu ochii albastrii, bine proportionata datorita sportului, inalta si cu un zambet ce te facea si pe tine sa zambesti. Dupa cum spuneam, Bella si Leo au fost mai mult decat prieteni foarte buni pana in momentul aparitiei lui Amy. Atunci a inceput sa se rupa relatia celor doi. Amy incepuse sa fie geloasa pe Bella, pentru ca se intelegea atat de bine cu prietenul ei. Cei doi au inceput sa se certe, au inceput sa se ignore pana cand Bella a hotarat ca e cel mai bine sa rupa relatia cu Leo si a incetat sa isi mai petreaca vacantele la bunicii ei. Venea destul de des, dar statea foarte putin. Evita orice contact pe care ar fi putut sa il aiba cu Leo, pierzand legatura cu acesta definitiv.) Trecand peste starea de uimire, Bella incerca sa poarte o conversatie cu acesta:
"- Ce cauti aici?"
"- Asa intampini tu un vechi prieten? Nu te-ai schimbat deloc, tot impulsiva ai ramas."
"- Te asteptai cumva sa am alta reactie? Sunt surprinsa. Si totusi, nu mi-ai raspuns la intrebare."
"- Am aflat de la bunica ta ca ai tai ti-au cumparat casa de pe malul marii. Chiar ma intrebam cine a cumparat-o."
"- Unu la mana: ce cauti tu la bunica mea? Si doi la mana: de ce erai curios cine a cumparat casa?"
"- Unu la mana: am tot incercat sa te caut, chiar si dupa ce ne-am certat. Am vazut ca ma tot evitai, dar vroiam sa vorbim. Din moment ce nu puteam sa dau de tine, m-am gandit ca as putea vorbi cu bunica ta sa imi dea un numar de telefon sau ceva, ca sa pot da de tine. Nu a vrut. Mi-a spus ca te-am ranit foarte mult si ca e mai bine sa nu te mai caut asa ca bunica ta mi-a devenit "partener de conversatie". Cand aveam putin timp liber ma duceam in vizita si vorbeam cu dumneaei. Imi povestea de tine. Imi spunea ca ai un job foarte bun pe un post destul de important, ca te-ai maturizat foarte mult si ca te-ai facut foarte frumoasa. Nu o credeam pe cuvant dar acum ii dau toata dreptatea. Esti foarte frumoasa Bella. Doi la mana: cum sa nu fiu curios? Doar e opera mea. Eu am proiectat casa. Agentia imobiliara nu a vrut sa imi spuna cine a cumparat-o, dar ultima discutie pe care am avut-o cu bunica ta, m-a facut sa realizez ca tu esti. Mi-am adus aminte ca de cand eram mici iti doreai o astfel de casa. Ca sa fiu sincer, cand lucram la proiect, ma gandeam cum as putea sa o fac ca sa iti placa. Cum e? Am nimerit-o?"
"- Nu stiam ca te-ai facut arhitect. Nu prea aveai talent la desen iar imaginatie cu atat mai putin. Sunt impresionata sincera sa fiu. Casa e foarte frumoasa. Da, ai nimerit-o de data asta."
"- Ma bucur ca iti place."
"- Asta nu schimba cu nimic situatia. Ce a fost si ce s-a intamplat."
"- Stiu. Nici nu pretind asa ceva. As putea sa intru? As vrea sa vorbim daca se poate."
Bella isi aminti de intalnirea sa cu Damian. Era foarte curioasa sa afle motivele pentru care venise Leo sa o vada.
"- Da... Intra."
Isi lua telefonul si ii trimise un mesaj lui Damian: "Damian...imi pare rau dar trebui sa contramandam planurile pentru ziua de azi. Mi s-a intamplat ceva neasteptat si... o sa iti explic cand ne vedem. Suna-ma mai pe seara. Te rog."

Rande vous[VI]

"Concediu lung si putine lucruri de facut", asta era in mintea Bellei. Avea chef de o plimbare, avea chef de facut plaja, avea chef de citit. De fapt...se simtea foarte singura. Mesajul de la Filip o cam pusese pe ganduri. Nu mai avusese nicio relatie serioasa de cand se despartisera si ii era dor de el. Cum Filip nu era in tara, Bella puse mana pe telefon si scrise:"As vrea sa ne vedem, sa iesim prin oras sa ne plimbam. Sau sa mergem pe plaja. Sau ce vrei tu. Pur si simplu vreau sa ies din casa". Send to: Damian. Fiind convinsa ca nu ii va raspunde la mesaj,dadu drumu la muzica si se duse in bucatarie (instinctiv luand telefonul cu ea) si se apucase sa isi faca o salata. In timp ce isi pregatea cu mare grija salata, suna telefonul.
- "Si eu am aceeasi stare. Vreau sa ies din casa, dar fiind nou in oras nu stiu unde sau cu cine."
- "De ce nu ai zis nimic? M-am plictisit in casa toata ziua."
- "Nu vroiam sa crezi ca sunt prea insistent. Mi-a placut foarte mult noaptea trecuta. M-am simtit bine in preajma ta."
- "Adica eu sunt insistenta sau ce?"
- "Nu am spus ca esti insistenta, dar femeiele au "prostul" obicei sa se gandeasca ca daca un barbat este interesat de ea, e interesat doar de fizicul ei."
- "Pai si voi nu ganditit la fel? . Nu asta gandesc toti barbatii?"
- "Hai ca nu e chiar asa. Voi femeile, sunteti mai "paranoice" daca as putea spune, in ceea ce priveste acest subiect."
- "Poate pentru ca suntem patite"
- "Ce te face sa crezi ca un barbat nu a suferit macar o data in viata lui?"
- "Orgoliul masculin."
- "Ce ar fi sa purtam discutia asta la cina?"
- "Perfect, ma duc sa ma pregatesc. Vino sa ma iei intr-o ora si jumatate."
- "Asa voi face."
Se pare ca subiectul il intrigase destul de mult pe Damian iar acum era sansa ei de a afla mai multe despre el, si de ce avea ea impresia ca il cunostea. Isi termina salata, se pregati destul de repede si in momentul in care isi dadea cu ruj, suna soneria. La fix. Deschise usa si... Nu era Damian. Inmarmurita nu stia ce sa zica. "Buna Bella..... Nu ma poftesti inauntru?"

Rande vous[V]

Soarele somnoros isi arunca cate o raza in dormitorul Bellei. Asternuturile albe din saten reflectau acele raze de soare pe fata Bellei, care inca dormea in liniste. Vantul adia usor obosit dupa ce in noaptea precedenta isi facu de cap cu o mica furtuna in larg. Suna telefonul. Soneria unui mesaj era cam insistenta asa ca Bella incerca sa deschida cate un ochi, incet si pe rand. "Mi-e dor de tine", semnat Filip. Hmm...Filip...nu mai auzise de mult nimic de la el. (Filip era fostul iubit al Bellei, un fotograf destul de cunoscut. Relatia lor a fost frumoasa, pasionala si plina de orgolii. Filip era un tip bine facut, de 1, 87, blond si cu ochii albastrii, cu o fata copilaroasa dar cand se incrunta putin devenea uun barbat in toata regula. Dupa cum spuneam, o relatie plina de orgolii: lui Filip i se oferise un contract pe o perioada de 3 ani in Paris, iar dupa aceea alti 3 ani in Milano. Bellei i se oferise actualul post care o cam tinea in tara, sau o trimitea in strainatate dar nu pentru o perioada foarte lunga de timp. Din moment ce nici unul nu era dispus sa renunte la jobul sau a intervenit despartirea. O despartire frumoasa deoarece inca mai tineau unul la altul)."Si mie mi-e dor de tine. Ce mai faci? Cum mai esti? Cand te mai intorci in tara?. Bella". Se trezi cu zambetul pe buze si cu un mic gust de regret. Chiar ii era dor de Filip. Ridicandu-se din pat se indrepta care balcon si isi adusese aminte seara precedenta. Damian fusese un adevarat gentleman. Au cinat impreuna, s-au plimbat prin oras, Bella facand pe ghidul dupa cum promisese, o adusese acasa. Ii placuse. Dar nu reusise sa afle inca de ce Damian ii parea atat de cunoscut si avea impresia ca s-au mai intalnit...poate in alta viata?."Bella gandesti numai prosti" isi spuse frumoasa bruneta in timp ce privea soarele cum isi juca razele in apa cristalina a marii.

Rande vous[IV]

Afara era racoare. Geamurile erau deschise. Curentul care se forma ridica de la pamant perdelele albe de matase ce acopereau geamurile casei de pe plaja. Casa era linistita. Nu se auzea niciun zgomot. Puteai auzi doar marea, valurile care se spargeau de ponton. Facand un tur al casei in cautarea Bellei, aceasta se "ascundea" in baie, facand un dus. Prin usile de sticla ale cabinei de dus se putea zari spatele bronzat al Bellei, un fund micut si rotund si niste picioare lungi si maronii, ce erau in contrast cu albul peretilor. Dupa ce termina dusul, isi infasura un prosop pe ea, pentru a-si acoperii partile intime ale corpului. Parul prins intr-un coc facut la repezeala, isi aranja si bretonul, si se apuca sa se macheze. Fondul de ten lichid era de aceeasi culoare cu tenul bronzat al ei, asa ca avea mare grija cum il intindea pentru a nu ramane urme vizibile. Anticearcanul il aplica usor cu ajutorul unei pensule. Avand in vedere ca, desi era bronzata si ar fi putut sa isi ia o rochie alba pe ea, pentru a-i scoate culoarea ciocolatie in evidenta, Bella opta pentru o rochita de culoare neagra, mulata pe corp. Senzualitate si lejeritate in acelasi timp. Asa ca si machiajul trebuia sa fie o nuanta mai inchisa in diferite tonuri. Opta pentru un fard gri combinat cu unul negru. Cu mare grija aplica fardul pe amblele pleoape, creand un degrade. Putina pudra pe obraji. Rimelul ce alungea genele era nelipsit. Un ultim retus si totul era gata. Rujul rosu. Se dadu cu parfumul ce avea acelasi nume cu tinuta ei. "Little Black Dress". Se duce in camera, isi puse lenjeria intima din dantela pe ea. Lua rochia neagra de pe umeras si cu mare grija se imbraca cu ea. Fiind cu fermuar la spate isi permisese sa se macheze inainte de a se imbraca, stiind ca acesta va fi impecabil chiar si dupa aceea. Pantofii negri cu toc inalt o asteptau frumos in fata oglinzii. Isi puse in geanta tot ceea ce considera ca era necesar pentru acea aseara. Se duse in fata oglinzii si isi desfacu cocul. Parul carliontat ii aluneca usor pe spate, bretonul se aseza exact asa cum ar fi trebuit sa fie. Totul mergea bine in seara aceea. Auzi soneria. Se uita la ceas. 18 55. Isi lua telefonul, il baga in geanta si se mai uita o data la ea in oglinda. Se incalta cu pantofii. Arata criminal. Chiar si ea era multumita de felul in care arata, avand in vedere ca avusese foarte putin timp la dispozitie. Se duse la usa, deschise. De partea cealalta Damian statea proptit in fata usii, cu un buchet imens de crini imperiali. ramasese fara cuvinte Bella.
- Buna seara, spuse Damian.
- Buna. Nu trebuia sa te deranjezi, spuse Bella luand imensul buchet de flori pe care Damian il impisese sub nas pentru a-i putea mirosi.
- Nu a fost niciun deranj. O doamna frumoasa trebuie sa aiba in fiecare zi flori in casa, asa ca m-am gandit ca astazi sa imi apartina mie ziua in care te vei bucura de flori.
- Nici nu stiu ce sa zic.
- Nu trebuie sa zici nimic. Mergem?
- Mergem. Imediat ce voi pune florile in apa, mergem.
Bella intra in bucatarie, umplu o vaza transparenta cu apa si puse buchetul de flori inauntru. Era uimita. Avea un sentiment ciudat cum ca il cunoaste pe Damian de undeva, dar nu isi putea aduce aminte. Se gandi ca dupa o seara in care vor cina impreuna, va afla de unde il cunoaste pe acest misterios barbat, ce a aparut din senin in viata ei.

Rande vous [III]

Cum am putea noi sa avem incredere in necunoscuti? Nu poti stii niciodata la ce sa te astepti. Asta credea si Bella. De cateva zile incoace un necunoscut o tot hartuia cu mesaje. I-ar fi raspuns si i-ar fi spus exact ceea ce credea despre el daca ar fi avut numarul de telefon. Se intorsese in oras de vreo doua zile. Nu putea sa spuna exact daca se bucura ca se intorsese acasa sau nu. Ceea ce isi dorea ea era o vacanta. Si exact asta facuse. Se duse la birou, isi lua concediu, isi facu bagajele din nou si pleca la mare. Singura. De obicei nu ii placea sa plece in vacanta de una singura dar de aceasta data simtea ca marea si frumoasa ei casa de pe plaja, pe care i-o facusera parintii cadou, era tot ceea ce avea ea nevoie atunci. In drum spre casa de pe plaja se oprise sa faca niste cumparaturi. Nu stia ce era prin congelatorul frigiderului si decat sa moara de foame a preferat sa se opreasca atunci. In timp ce isi facea cumparaturile, concentrata pe ceea ce era scris pe lista accidenta din greseala cu caruciorul un barbat. Acesta se intoarse. Bella, putin rosie in obraji de rusine, ridica capul si vazuse ca bietul barbat imbracat in pantaloni si camasa alba se patase de strugurii negrii pe care tocmai ii avusese in mana si ii analiza,vrand sa se asigure ca nu sunt stricati. Rusinoasa, bruneta cu ochii albastri isi ceru scuze in timp ce ridica incet, incet privirea pentru a o putea intalni pe cea a barbatului. El, inalt, brunet, cu ochii verzi, un zambet firav cu gropite in obraji, se uita calm la Bella si ii spuse ca nu este nicio problema. Bella insista sa ii dea barbatului niste bani pentru a-si putea rascumpara greseala si pentru a-si putea cumpara un costum nou, la fel de frumos ca cel pe care tocmai il distrusese ea.
- Imi cer mii de scuze domnule, nu stiu ce se intampla cu mine in ultima vreme de sunt atat de neatenta.
- Domnisoara, nu este nicio problema, v-am mai spus o data.
- Nu, nu, nu. Insist sa luati acesti bani si sa va comparati un costum nou.
- Petele vor iesi la spalat, stati linistita.
- Petele de struguri negrii nu ies niciodata, am avut si eu belele cu aceste fructe. Doamne, ma simt atat de prost.
- Uitati cum facem, daca imi acceptati invitatia la cina in seara aceasta suntem chit.
- Aaaa...poftim? Eu v-am stricat costumul iar dumneavoastra ma invitati la cina?
- In primul rand, ma cheama Damian. Si da, mi-ar face placere daca ati accepta invitatia mea. Sunt nou in oras si nu cunosc pe nimeni si...sincer sa fiu, nu imi place sa iau cina singur.
- Numele meu este Bella. Nu pot spune ca sunt din oras. Am venit in vacanta. Dar cunosc orasul destul de bine pentru ca aici am copilarit. In momentul in care am implinit 23 de ani, parintii mei s-au gandit sa imi faca un cadou mai special asa ca mi-au cumparat casa de pe plaja. Spun “casa de pe plaja” pentru ca este singura construita pana acum. Probabil “vecinilor” mei le-a fost frica sa nu vina vre-o furtuna si sa le darame casa. Mi-ar face placere sa va arat orasul cand aveti timp.
- Pai, ramane stabilit atunci. Vin pe la ora 19 sa va iau ca sa cinam impreuna.
- Daca alta scapare nu am, atunci ora 19 sa fie.
- Bine Bella. Ne vedem atunci. Paaa
- Stai...nu stii unde stau.
- Ba da. Tocmai mi-ai spus ca e singura casa de pe plaja. Stai linistita ca o gasesc.
Uimita putin de cele ce se intamplasera, Bella isi termina de facut cumparaturile, se urca in masina si in timp ce era la volan, isi dadu seama ca zambea. Pur si simplu. Fara motiv. Sau cel putin asta credea ea. Poate ca motivul pentru care zambea era tocmai toate cele ce se intamplasera.

Rande vous [II]

O noua zi, o noua provocare. Ar fi putut spune ca de aceasta sedinta depindeau cateva milioane bune pe care firma la care Bella lucra avea, fie sa le castige, fie sa le piarda. 6 30. Ceasul suna. Constienta de ceea ce avea de facut, Bella se trezi, isi facu un dus, se aranja si se uita in oglinda. Parul prins in coada, ochii albastrii erau foarte accentuati in dimineata aceea, un machiaj natural si totusi avea ceva ce te atragea, camasa alba, deschisa la doi nasturi (provocator si totusi decent), fusta neagra (scurta, dar suficient d lunga incat sa nu fie foarte provocatoare) pantofii cu toc (inchisi la varf, pentru a fi totul ca la carte, iar tocul inalt dar suficient cat sa poata sta in picioare cateva ore bune, avand in vedere ca ea si tocurile nu erau tocmai prieteni). Isi puse sacoul pe ea, se dadu cu parfum (un parfum dulce ce te facea sa intorci privirea, doar se numea “Very Irrezistible”), isi lua documentele, laptopul, geanta si se mai uita inca o data in oglinda. Era increzatoare. Doar de aceea o trimisesera pe ea. Era cea mai buna. Inchise usa si pleca. In urma ei lasase dezordine in camera de hotel. Nu isi facea griji, doar de aceea existau hotelurile,nu? Sa poti face dezordine cand esti pe fuga, fara sa iti faci griji ca va trebui sa strangi totul cand te intorci. Masina o astepta deja in fata hotelului. Deschise portiera, isi pusese lucrurile pe scaunul din dreapta cand suna telefonul. “Nu trebuia sa te imbraci office, ti-am spus ca sedinta s-a anulat. Fugi si schimbate, imbracate sport, avem multe de facut azi”. Se pare ca anonimul e foarte insistent, dar Bella arunca telefonul pe scaunul din dreapta si pleca spre sediul central al firmei. BMW-ul sport, negru, era “nervos” pe sosele, desi Bella conducea regulamentar. Ajunsa la sediul firmei, urca la etajul 23 (ce dragut, cu acelasi numar de ierni se putea lauda si Bella). Se duce la secretara presedintelui si ii spune ca a venit pentru sedinta de la ora 8. Aceasta, putin surprinsa ii spune: “Ne cerem scuze, in cazul in care nu ati fost informata, dar sedinta s-a anulat. Dl presedinte nu este in oras.” Socata, Bella nu stia ce sa faca, daca sa inceapa sa rada ironic, nevenindu-i sa creada, sau sa se enerveze. Fara sa mai zica nimic...pleca. In lift, isi dadu seama ceva. Anonimul avusese dreptate. Cum de putea stii? De unde avea numarul ei de telefon? Cine era el de fapt? Ce vroia? Se urca din nou la volanul BMW-ului negru si de data asta chiar conducea ca nebuna, plina de nervi. Vrand sa se elibereze de tensiune, iese repede din oras, doar cunostea micutul oras italian destul de bine, asa ca se hotara sa faca o tura pana in varful muntelui. Evident, eliberare de tensiune pentru ea insemna sa simta adrenalina in vene, sa simta cum creste pulsul, cum isi pierde putin controlul. Ajunsa in varful muntelui, se dadu jos din masina, se descalca de pantofi, se deschise la camasa si si-o lega in jurul abdomenului, deschizand aproape toti nasturii. Era umbra, era racoare, era o vreme perfecta pentru luna mai. Se aseza cu fundul pe capota masinii si inspira aer in piept, in timp ce isi ridica mainile in sus. “Hai Bella, ce faci? Vrei sa ma ingrijorezi? Ai incredere in mine”. Mesajul pe care Bella il gasise pe telefon cand deschise portiera sa isi ia sticla de apa. “Cum sa am incredere in tine? Nici nu stiu cine esti.....Cine esti?”

Rande vous

Statea pe intuneric si incerca sa se concentreze asupra lucrurilor care le avea de facut pentru birou. Cu laptopul in fata, fisiere peste fisiere deschise pe desktop, ferestre peste ferestre, se incurca in ganduri, idei si sentimente. De ce? Trebuia sa se concentreze, deadline-ul era in seara aceea la ora 0. Dar ea... era cu mintea in alta parte. Se gandea la el. Ochii lui verzi ii avea in gand. Zambetul. Atingerea. Sarutul parca il putea simti pe gat. Se duce la baie, aprinde lumina, se spala pe fata si se uita in oglinda si il vede pe el. De ce era mereu in gandul ei? De ce? Dupa atatea cate ii facuse? Suna telefonul. Il ia in mana si vede un mesaj. "Deschide usa". Mesajul nu era semnat, numarul de telefon nu aparea. Se gandeste ca cineva are chef de glume proaste la ora aceea tarzie din noapte, asa ca pune telefonul la loc pe birou. Isi aranjeaza comod perna, se intinde in pat, cu laptopul pe picioare incearca sa se concentreze asupra lucrurilor care le avea de facut. Dupa cateva minute, suna iar telefonul. Deja enervata pentru ca nu apucase sa isi termine treaba, se da jos din pat si se indrapta spre birou. Acelasi mesaj. "Deschide usa". “Ce gluma proasta” isi spune. Acelasi mesaj, din nou trimis cu numar ascuns. Curioasa si enervata in acelasi timp, se duce la usa, deschide si vede o cutiuta mica. Se uita in stanga, se uita in dreapta, nimeni. Se apleaca, ia cutiuta, o deschide iar inauntru un biletel pe care scrie "ar fi bine sa pui ceva pe tine, e racoare afara". O bufneste rasul. "Clar cineva are chef de glume" gandi repede Bella. “Sunt intr-o camera de hotel, am deadline la ora 0, maine dimineata la ora 8 sedinta in sediul central iar cineva crede ca eu am chef de asa ceva la ora asta". Inchise usa in urma ei, se urca in pat, si incerca sa se concentreze sa isi termine rapoartele. 23 55. Bella termina rapoartele si planurile, le trimisese deja pe mail sefului ei. Era franta. Se hotara sa isi faca o baie bine meritata dupa toata agitatia din ziua respectiva. O baie calda, cu spuma, un pahar de lapte rece era tot ceea ce isi putea dori pentru a incheia o zi obositoare. Zis si facut. In timp ce era in cada, savurand paharul de lapte rece, suna iar telefonul. "A trecut deadline-ul, sedinta de maine s-a anulat, hai, vino cu mine". Necunoscutul era cam insistent. Nu isi putea imagina de la cine ar putea fi aceste mesaje, nu stia nimeni in afara de mama ei si prietena ei cea mai buna, ca este plecata din oras pentru o sedinta destul de importanta pentru firma la care lucra, dar era mult prea obosita pentru a continua acest joc prostesc in seara aceea. Asa ca inchise telefonul. Se imbraca si se intinsese in pat. Puse ceasul sa sune la ora 6 30. Avea doar 4 ore si jumatate de somn. 4 ore de care vroia sa profite din plin. Somn usor Bella.

I'm back

Acum cateva zile am dormit la prietena mea cea mai buna. Era singura casa si a zis ca sa trec pe la ea ca sa mai stam si noi la o "barfa", asa ca intre fete. Din una in alta, mi-a citit niste postari, de pe blogul unei tipe pe care o cunoaste personal. In timp ce imi citea cu intonatie si patima mi-am dat seama ca... ce imi citea ea, eu trecusem printr-o experienta asemanatoare. E adevarat ca nu la fel, dar erau multe lucruri care se asemanau.
Bineinteles ca nu doar povestea in sine m-a surprins ci si modul in care a fost scrisa. Prietena mea mi-a spus ca totul este imaginar, ca tipa respectiva nu scria din experienta. Atunci am simtit un sentiment de regret, de dor...sau ceva de genul asta. Mi-era dor sa scriu. Sa stau pur si simplu noaptea tarziu, la sfarsitul unei zile incarcate si sa ma "eliberez". Sa dau frau liber imaginatiei, sa vad unde ma duce. Sa scriu efectiv tot ce imi trece prin minte, iar apoi, sa aranjez ideile, sa le pun in ordine si sa dau un aspect final "povesti".
As putea spune ca micuta roscata, cel putin asta mi-am putut da seama din pozele pe care le avea, mi-a readus intr-o oarecare masura dorinta de a scrie, pofta de a scrie.
A venit vara. Vara e anotimpul toturor posibilitatilor nu? Viata mea a inceput deja sa se schimbe. In bine. Dupa mult timp... Am inceput sa visez din nou. Ce poate fi mai frumos? Asa ca, I'm baaaaack, so get ready for something new:D.

Meditatie

10.29. luni. 19.04.2010. acum un an, aceasta data avea alta semnificatie pentru mine. azi....e o simpla zi, la fel ca oricare alta. stau pe balcon, cu laptopul in brate. ascult ploaia, las aerul rece sa imi invadeze plamanii plini de fumul de tigara. mi-e frig. si totusi mi-e bine. imi place starea asta de inghet. simt ca asa am ajuns si eu. de gheata. cel putin sufletul imi este rece acum. de ce? asta e o intrebare la care incerc sa imi raspund de la o vreme incoace.

am vazut aseara un film bun. the notebook. la inceput, nu prea intelegeam eu care e ideea. mi se parea prostesc sa vad un film despre 2 adolescenti ce au o idila de vara. si ce daca? cine nu se indragosteste vara, da in toamna sa uite tot? vara e anotimpul tuturor posibilitatilor. da, doar ca filmul asta are ceva mai mult de atat. ma atras, ramasesem captivata, parca traiam si eu cu ei. dragoste, despartire, suferinta, o noua sansa iar apoi regasirea, in cu totul si cu totul alte circumstante. probabil ca asa ceva nu se poate intampla decat in filme. sa iubesti pe cineva atat de mult, incat sa nu uiti niciodata. stiu ca prima dragoste nu se uita, nici eu nu am uitat-o. dar sa iubesti in continuare incat, chiar si dupa cativa ani buni, sa iti de fiori, sa ai emotii, sa vrei sa o/il vezi mai repede si timpul petrecut impreuna sa nu se mai sfarseasca. mie una...mi se pare ireal.

toti simtit ca prima dragoste este sufletul nostru pereche. cand se termina, simtim ca s-a terminat intreaga lume, simtim cum pamantul se crapa sub picioarele noastre, cerul ne cade in cap si picam in gaura neagra a durerii. acum, nu simt asta. nu simt nimic. am fost inselata, mai rau decat mi-as fi putut imagina. nu numai la modul fizic. mi s-a inselat increderea si am fost mintita. filmul asta, are un film...genial as putea spune. cei doi batranei, protagonistii povestii de iubire, adorm unul langa altul. la un moment dat, batrana spune ceva de genul:"crezi ca dragostea noastra e atat de puternica incat sa ne ia pe amandoi deodata?". iar sotul ei ii raspunde:"dragostea noasta e atat de puternica incat poate face orice". a doua zi dimineata, infirmiera ii gaseste pe amandoi morti, tinandu-se in brate, unul langa altul, cu zambetul pe buze.

am ajuns sa nu mai cred in suflete pereche. nu exista asa ceva in lumea reala. da, exista compatibilitate, din mai multe puncte de vedere. exista atractie fizica, si nu numai...dar nu exista suflete pereche. nici macar dragoste nu mai stiu sigur daca exista... daca da, e foarte rara si dureroasa, indiferent cat de frumoasa ar fi. pentru o ora de dragoste, renunt sa am in schimb o zi de durere si suferinta.

Ironie

E ciudat cum toata fericirea ta se poate spulbera in cateva secunde, la auzul unor simple cuvinte. E oare ciudat cum poti pierde increderea in persoana pe care o iubeai, doar in cateva momente? Ironie.

Ironia sortii. Persoana care ofera cel mai mult, ajunge sa piarda mereu. Crezi ca faci bine, vrei sa fie bine, iar in schimb, toti te iau drept fraier, iti rad pe la spate. Uimere. Lasitate. Lasitate din partea celui care inseala, ca nu are tupeu sa iti zica in fata. Prostia si domnia se platesc. Doare. Mai rau decat sa rada pe la spate, e sa iti rada in fata. Ceva de genul: "Uite o si pe fraiera asta, habar nu are ce i se pregateste", in timp ce iti zambesc frumos si se distreaza cu tine.

Ironie e atunci cand crezi ca cel de langa tine te iubeste cu adevarat, iti spune vorbe frumoase, te face sa te simti ca si cum ai pluti printre noi, in timp ce pe la spatele tau te inseala si isi face jocul. Motivul? Simplul fapt ca esti intelegatoare si accepti orice spune el, crezand ca e pe bune, ca ai incredere in el.

E ironic cum ieri simteai ca totul e bine, ca nu exista ceva mai frumos de atat, iar azi simti dezamagire, dezgust, ura. Cum simti ca vrei sa spargi ceva, ca vrei sa dai foc la ceva, ca vrei sa te razbuni. E buna si razbunarea uneori, in cantitati moderate, cate o lingurita pe zi, vei ajunge intr-o buna zi, sa iti bagi .... in tot. Ce draguuuuut. Nu ma intereseaza de nimeni si nimic. You want me to be a bitch, I'll be a bitch. Ironic nu?

Doi

5 Aprilie 2010. A doua zi de paste. Ar trebui sa sima numai bucurie si totusi un e asa. E printre putinele sarbatori de care un ma bucur in ultimul an. De ce? Pentru ca imi lipseste ceva. Sau poate cineva. Imi lipseste acel ceva ce ma facea fericita, acel sentiment de fluturi in stomac, de nerabdare, de emotie profunda. Caut, astept….si parca astept in zadar. Un va mai veni.

E un sentiment ciudat. Nu e ura.... nu e dragoste... e vid. E ca si cum ai fi in intuneric. Nu iti place. Dar nici nu te sperie. Stau in fata foii, incerc sa imi gasesc cuvintele potrivite care sa se potriveasca manusa cu ceea ce simt. Dar nu pot. Nu simt. Scriu. Sterg. Iar scriu. Rup paginile mazgalite cu sentimente. Simt un dezgust. Nu stiu pentru ce. Un amalgam de sentimente ma incearca dar niciunul nu se potriveste. Nu stiu ce se intampla. Nu mai pot scrie. Nu ca alta data. As vrea sa ma descarc si nu stiu cum. Am nevoie de tine... si totusi, in adancul meu, te urasc. Te urasc pentru cine esti, pentru ce insemni pentru mine, te urasc pentru ca m-ai facut sa te iubesc. Si pentru ca te iubesc cu tot sufletul. Si pentru ce? Oare chiar mai merita? Sau am ajuns pe locul 2?...

Un nou inceput

Nu am ales intamplator acest titlu. "Un nou inceput" poate insemna multe lucruri: un an nou, care a inceput perfect pentru mine, prima sesiune, care bineinteles ca s-a ales cu o restanta(pana acum) dar mai ales "schimbarea prefixului".

Poate ca multi dintre noi se gandesc cu groaza cand mai trece un an peste ei, fetele in general se gandesc ca "vai, imbatranesc". Eu prefer sa ma gandesc ca am crescut, am evoluat si m-am maturizat(in limita bunului simt bineinteles). M-au surprins placut foarte multi oameni ieri. Fosti colegi de generala, fosti colegi de liceu, actuali colegi de facultate, prieteni cu care nu am mai vorbit de un car de ani...multi si-au adus aminte ca mai exista si sufletelul asta mic pe lumea asta. Sunt multi oameni de la care nu ma asteptam sa primesc vreo veste ieri. Sunt alti oameni care nu aveam habar ca stiu. Dar ce e mai important prietenii mei au fost langa mine, mai mult sau mai putin fizic, dar i-am simtit langa mine cu sufletul. Chiar daca nu au fost toti. Chiar daca nu au fost si aceia pe care mi-ar si dorit poate sa ii aud. Asa iti dai seama cine se gandeste la tine si isi mai aduce aminte de tine si cine s-a folosit doar de tine. In fine. Asta nu mai conteaza. Ma bucur ca am avut parte de cea mai frumoasa zi, inconjurata de dragoste. Iar persoanele pe care le iubesc cel mai mult, care sunt cele mai importante 2 persoane din viata mea, au fost alaturi de vine si bucurandu-ne impreuna.

Ma uit pe geam si ma gandesc cu groaza ca iar trebuie sa ies din casa. Am ajuns sa urasc iarna. Prea multa gheata, prea mult alb (daca se mai poate numi alb mocirla care inconjoara gheata, care se presupune ca se numeste zapada). Desi am ajuns sa o urasc, e ciudat putin...ca abia astept sa treaca anul, sa vad cum evoluez in acest an si sa pot analiza anul viitor, tot pe vremea asta.