Rande vous [XI]

- Flori ? Cine mi-ar fi adus mie flori ? Nu te-am sunat decat pe tine.
- Da, buchetul l-am pus intr-o vaza cu apa. E cel de acolo, de pe masa din bucatarie. Pot sa zic ca se pricepe tipu. E cel mai frumos buchet de crini imperiali pe care i-am vazut pana acum.
- Cum ziceai ca arata?
- Pai... dupa ce m-am asigurat ca nu vrea sa iti sparga casa m-am dus si l-am intrebat pe cine cauta si a parut foarte surprins sa ma vada. Si mi-a spus ca pe tine. E un tip brunet, inalt, nu mai stiu ce culoare aveau ochii lui dar avea o privire foarte patrunzatoare. Si a tinut sa mentioneze inca o data ca pe tine.
- Aoleo... sper ca nu i-ai spus de starea in care eram...
- Nu. Dar parea foarte ingrijorat. Avem alti admiratori secreti? De care ne ascundem? Credeam ca sunt singurul tau admirator secret.
- Nu e un admirator secret Filip. Tipul pe care l-ai cunoscut tu este Damian. L-am cunoscut cand m-am mutat aici. Accidental. Cand eram la cumparaturi,
- Si de ce era atat de surprins ca ma vazut la tine in casa? Sunteti impreuna sau ce?
- Nu. Era surprins pentru ca aseara, inainte de vizita minunata si neasteptata a lui Leo trebuia sa ne intalnim sa cinam impreuna. A fost surprins pentru ca nu am i-am raspuns la telefon, nu i-am raspuns la mesaje iar acum cine stie ce idei isi face. Dar nu vreau sa il vad acum.
- Eu cred ca ar trebui sa il suni si sa va intalniti. Daca tipu chiar are ceva in cap si incepe sa simta ceva pentru tine ar fi bine sa stie prin ce treci ca sa poata fi alaturi de tine. Ceva imi spune ca atunci cand voi pleca te voi lasa pe maini bune.
Cei doi se luara in brate. Bella ii promise lui Filip ca il va suna pe Damian in cursul zilei. Leo a lovit-o aseara, a redeschis rani de mult uitate, si pentru prima data in multi ani se simtea din nou vulnerabila. Se uita pe geam. Intotdeauna o calma marea dimineata si sunetul pescarusilor. A decis. Nu se va lasa din nou tarata de Leo prin acele depresii care se regaseau in noptile nedormite. A crescut, s-a regasit de-a lungul anilor. Inclusiv faptul ca a putut sa-l dea afara atesta acest lucru. Se uita in oglinda si realiza ca nu mai vede o fata, ci o femeie independeta. Acea femeie independenta care era de multi ani. Acea femeie pe care nu o darama nimic si absolut nimeni.
“ Iti multumesc Leo. Greselile tale m-au ajutat sa ajung ce sunt acum. Ironic, dar datorita tie m-am regasit”, murmura ea cu un zambet iesind pe terasa casei ce era pe malul marii. Un moment de liniste, in care ea se regasea.

Rande vous [X]

Vantul adia usor iar soarele isi trimtea cate o raza pe chipul Bellei. Se trezi. Era imbracata intr-o camasa alba barbateasca, era in patul ei. Se ridica. Statea in fund cu picioarele atarnand pe marginea patului, uitandu-se afara si incercand sa isi dea seama ce s-a intamplat. Se duse in bucatarie fara sa se intrebe a cui era camasa barbateasca desi parfumul ii parea foarte cunoscut. Putea fi oricine totusi. Era un parfum barbatesc destul de cunoscut. Nu isi amintea nimic. Ajunsa in pragul usii de la bucatarie, nu ii venea sa creada. Un barbat blond, bine facut, facea ceva la aragaz. Statea nemiscata, nescotand niciun sunet, parca nici nu respira. Barbatul se intoarse si puse legumele calite in doua farfurii. O vazu si ii zambi. Avea un zambet larg, cu cate o gropita in fiecare obraz, niste ochi albastrii care luceau, parca de fericire sa o vada treaza. Lasa tigaia pe tocatorul de langa chiuveta, se sterse pe maini si o lua in brate. Bella incepuse sa planga, nu stia daca de bucurie sau de tristete, dar cand Filip o lua in brate, parca declansa cascada de lacrimi reci.
- Esti nebun. Ce cauti aici? Cum m-ai gasit? Cum ai ajuns asa repede?
- Ar trebui sa mai reactionez in vreun fel cand imi spui ca sunt nebun? A fost simplu sa te gasesc, odata ce am stat calm, dupa ce am citit mesajul tau, si m-am gandit. Mi-am adus aminte de oraselul in care ai copilarit. Mi-am amintit ca am fost impreuna in vizita la bunica ta intr-o vara. De gasit a fost usor. Imi spusesei deja unde sa te caut. E singura casa de pe plaja. Si ca sa raspund si la ultima intrebare, eram in Budapesta, in centrul vechi. Am avut o serie de sedinte foto pe care trebuia sa le fac pentru ca expira termenul. Revista avea nevoie de ele. Am avut noroc ca avionul decola la doar 4 ore dupa ce am primit mesajul tau. M-ai cam speriat. Am stiut ca trebuie sa vin. Si ma bucur ca am facut-o. Uitate la tine in ce hal arati. Nu te-am mai vazut in starea asta de ... eh, sa zicem ca de foarte multa vreme. Ce s-a intamplat Bella? Ce-i cu tine? De ce pareai asa panicata in mesajul care mi l-ai trimis?
- Ce s-a intamplat... asta as vrea si eu sa stiu... am crezut ca am incheiat de mult capitolul asta din viata mea. Ca toate amintirile sunt incuiate intr-un sertar si cheia aruncata. Dar se pare ca niciodata nu poti uita cu adevarat.
- Nu inteleg nimic. Explica-mi.
- Ce e de explicat Filip?
Bella se arunca pe canapea, cu picioarele ei lungi pe spatarul acesteia, cu mainile si capul atarnand in afara canapelei. Ramase asa pret de cateva minute, fara sa scoata vreun sunet, fara sa schiteze vreun gest.
- Hai frumoaso, spune-mi. Doar daia ai vrut sa fiu aici, nu? Sa te poti descarca.
- “Frumoaso”... de mult nu am mai auzit cuvantul asta... Aseara mi-a facut o vizita Leo.
- Leo... prietenul tau cel mai bun din copilarie?
- Da. El.
- Si? Ar trebui sa te bucuri ca a venit in vizita. Stiu ca regretai anumite lucruri pentru ca nu i le-ai spus. Uite, acum e sansa ta.
- Oare? Dupa ce am depanat amintiri, dupa ce am vorbit despre relatii, el cu Amy, si alte cateva fete care au mai facut parte din viata lui, mi-a spus ca ma iubeste.
- Si e e rau in asta Bella? Ati fost precum fratii, e normal sa te iubeasca.
- Nu, nu e normal. Nu asa.
- Nu inteleg. Cum adica “nu asa”.
- Leo s-a imprietenit cu Amy, la inceput, pentru a ma face pe mine geloasa. Ca nu vedeam “semnele”. Mi-a spus ca ma iubeste din prima clipa cand m-a vazut si ca nu ma iubeste ca pe o sora. Ci ca pe o viitoare sotie poate.
- Doamne...
- Si ca sa fie tot meniul complet, mi-am adus aminte si de.... de.... aaaaah... nu imi vine sa cred ca i-am uitat numele. Mihai.
- Mi-e rau... ce mai exact de Mihai.
- Paaaaai...sa vedem: mi-am adus aminte toate momentele bune, mi-am adus aminte de prima noapte de dragoste, primul sarut, mai multe....tot. Doare. Chiar si acum. Dupa atata timp.
- Doamne iubita mea (Filip era langa ea pe canapea, ii ridica capul impreuna cu corpul pe jumatate atarnat in jos si o lua in brate). Apropo, cat timp ai dormit tu am avut surpriza de a ma intalni cu cineva. In timp ce te puneam in pat, lasandu-te sa dormi am auzit ceva. M-am dus repede la usa de la intrare si nu era nimeni. Apoi am auzit sunete ciudate in sufragerie si am descoperit un tip bine facut incerca cu disperare sa intre in casa. (Razand) Am uitat sa mentionez ca avea un imens buchet de crini in mana.

Rande vous [IX]

Bazaitul telefonului care se descarca o trezi. Era dimineata. Vantul ridica perdelele albe de pe podea jucanduse cu ele. Se ridica de jos. Se duse la baie si se uita in oglinda. Arata de parca s-ar fi intors de la o petrecere de Halloween unde a fost costumata drept "mireasa moarta". Rochia ei alba se patase de rimelul ce ii cursese pe fata, creionul se intinsese si era neagra complet la ochi, parur era un dezastru. Ochii ei albastri ca marea erau goi. Se dezbraca de rochie si se baga in dus. Cand termina se aranja putin incercand sa arate normal. Telefonul mobil isi daduse ultima suflare asa ca il baga la incarcat. Il deschise. Mesajele incepusera sa curga siroaie. Il lasa sa isi faca damblaua iar ea se duce la bucatarie si isi facu o cafea. Ce prostie... Nu putea sa bea cafea pentru ca ii facea rau. Deschise barul, lua sticla de votca si isi puse intr-un pahar. "Daca nu ma pot trezi cu o cafea tare, macar sa adorm la loc." In timp ce dadea pe gat, unul dupa altul, paharele de votca cu gheata, isi facea o salata de fructe. Avea nevoie de ceva cat de cat consistent in stomac iar altceva nu putea manca. Isi baga rochia in masina de spalat, isi aranjase hainele aruncate pe patul din dormitor din ziua precedenta, lua telefonul care prinsese ceva viata, se aseza pe sezlongul de pe terasa si incepuse sa citeasca mesajele. Era curioasa cine o cautase. Oricum nu avea de gand sa vorbeasca cu nimeni. Vroia sa fie lasata in pace. Cateva mesaje de la Damian, care parea destul de ingrijorat avand in vedere ca o sunase de vreo 15 ori si nu ii raspunsese la telefon, doar ea insistase sa o sune, nu? Cateva apeluri de la mama ei, de la Eva, prietena ei cea mai buna si cateva apeluri de la Filip. Inima incepu sa ii bata cu putere si isi aminti noaptea trecuta. Isi amintise mesajul pe care il trimisese lui Filip. Fara sa schiteze vreun alt gest lacrimile incepusera sa se scurga pe obrajii ei. Suna soneria. Nu avea chef sa vada pe nimeni asa ca nici nu se misca. Se gandea ca era din noi Leo care vroia sa repare greseala comisa. Auzise vocea lui Damian, ce o ruga sa deschida usa. Il lasa sa strige in continuare iar ea se uita in gol in largul marii. La un moment dat adormise. Dupa cateva clipe (sau cel putin asa i se paruse ei, dar de fapt trecusera cateva ore bune) bazaitul telefonul ce se descarca iar (evident, nu se incarcase complet) o trezi. Sau cel putin asa credea ea. De fapt, soneria si bataile in usa si geam o trezi. Vazand ca nu inceteaza, aceasta se ridica. Isi puse telefonul la incarcat, lasa paharul la fel de gol ca si sticla de votca, ce ramasese pe terasa, undeva pe drumul dintre living si hol. Deschise usa si Bella ramase inmarmurita (a doua oara in doua zile), apoi lesina.