De ce oamenii la care tinem cel mai mult incep sa ne paraseasca atat de curand? De ce trebuie sa trecem prin toata aceasta suferinta? N-ar fi mai usor daca s-ar stinge pur si simplu dintr-o data decat sa indure atata durere?
Stau la birou. Cu stiloul in mana incerc sa imi fac temele. Penita este de prea mult timp pe hartia alba asa ca se innegreste de la cerneala care curge continuu. E precum veninul care se raspandeste in corp. Nu ma gandesc decat la un singur lucru. Cum sa fac sa ii fie bine? Unde sa ma mai duc? Unde sa ma interesez? De ce nu pot face efectiv nimic?
De cateva luni bune imi tot pun aceste intrebari si nu gasesc raspunsuri pentru ele. Incerc sa ma obisnuiesc cu ideea ca se va stinge din viata mea. Mai curand decat as vrea eu. As fi vrut sa ma poata vedea terminand liceul, terminand facultatea. As fi vrut sa poata veni la nunta mea dar...se pare ca sunt doar vise...durerea acapareaza corpul ca un virus care gaseste corp sanatos. Ca o tumoare ce se raspandeste mancand celulele inca functionabile...
Mi-a fost alaturi cand aveam cel mai mult nevoie de sprijin. M-a crescut, m-a educat. Nu vreau ca acele momente sa treaca. Nu vreau sa pierd clipele cand imi dadea sfaturi sau cand imi asculta toate problemele lasandu-ma sa ma descarc de toti nervii care ii aveam.... A mers cu mine la toate competitiile, s-a bucurat cu mine la fiecare premiu castigat... Ii tremurau mainile pe aparatul foto de emotie si de mandrie. Nu pot spune ca a fost a doua mea mama dar nici ca imi este mama naturala. Este o mama pe care nu o voi uita niciodata si mi-o voi aminti mereu vesela, in putere si mereu cu o vorba buna pe varful buzelor, cu mana calda mereu gata sa imi stearga lacrimile care imi inghetau chipul.... Sper ca ingerii care o vor lua sub aripa lor protectoare sa aiba mare grija de ea...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu