Meditatie

10.29. luni. 19.04.2010. acum un an, aceasta data avea alta semnificatie pentru mine. azi....e o simpla zi, la fel ca oricare alta. stau pe balcon, cu laptopul in brate. ascult ploaia, las aerul rece sa imi invadeze plamanii plini de fumul de tigara. mi-e frig. si totusi mi-e bine. imi place starea asta de inghet. simt ca asa am ajuns si eu. de gheata. cel putin sufletul imi este rece acum. de ce? asta e o intrebare la care incerc sa imi raspund de la o vreme incoace.

am vazut aseara un film bun. the notebook. la inceput, nu prea intelegeam eu care e ideea. mi se parea prostesc sa vad un film despre 2 adolescenti ce au o idila de vara. si ce daca? cine nu se indragosteste vara, da in toamna sa uite tot? vara e anotimpul tuturor posibilitatilor. da, doar ca filmul asta are ceva mai mult de atat. ma atras, ramasesem captivata, parca traiam si eu cu ei. dragoste, despartire, suferinta, o noua sansa iar apoi regasirea, in cu totul si cu totul alte circumstante. probabil ca asa ceva nu se poate intampla decat in filme. sa iubesti pe cineva atat de mult, incat sa nu uiti niciodata. stiu ca prima dragoste nu se uita, nici eu nu am uitat-o. dar sa iubesti in continuare incat, chiar si dupa cativa ani buni, sa iti de fiori, sa ai emotii, sa vrei sa o/il vezi mai repede si timpul petrecut impreuna sa nu se mai sfarseasca. mie una...mi se pare ireal.

toti simtit ca prima dragoste este sufletul nostru pereche. cand se termina, simtim ca s-a terminat intreaga lume, simtim cum pamantul se crapa sub picioarele noastre, cerul ne cade in cap si picam in gaura neagra a durerii. acum, nu simt asta. nu simt nimic. am fost inselata, mai rau decat mi-as fi putut imagina. nu numai la modul fizic. mi s-a inselat increderea si am fost mintita. filmul asta, are un film...genial as putea spune. cei doi batranei, protagonistii povestii de iubire, adorm unul langa altul. la un moment dat, batrana spune ceva de genul:"crezi ca dragostea noastra e atat de puternica incat sa ne ia pe amandoi deodata?". iar sotul ei ii raspunde:"dragostea noasta e atat de puternica incat poate face orice". a doua zi dimineata, infirmiera ii gaseste pe amandoi morti, tinandu-se in brate, unul langa altul, cu zambetul pe buze.

am ajuns sa nu mai cred in suflete pereche. nu exista asa ceva in lumea reala. da, exista compatibilitate, din mai multe puncte de vedere. exista atractie fizica, si nu numai...dar nu exista suflete pereche. nici macar dragoste nu mai stiu sigur daca exista... daca da, e foarte rara si dureroasa, indiferent cat de frumoasa ar fi. pentru o ora de dragoste, renunt sa am in schimb o zi de durere si suferinta.

Ironie

E ciudat cum toata fericirea ta se poate spulbera in cateva secunde, la auzul unor simple cuvinte. E oare ciudat cum poti pierde increderea in persoana pe care o iubeai, doar in cateva momente? Ironie.

Ironia sortii. Persoana care ofera cel mai mult, ajunge sa piarda mereu. Crezi ca faci bine, vrei sa fie bine, iar in schimb, toti te iau drept fraier, iti rad pe la spate. Uimere. Lasitate. Lasitate din partea celui care inseala, ca nu are tupeu sa iti zica in fata. Prostia si domnia se platesc. Doare. Mai rau decat sa rada pe la spate, e sa iti rada in fata. Ceva de genul: "Uite o si pe fraiera asta, habar nu are ce i se pregateste", in timp ce iti zambesc frumos si se distreaza cu tine.

Ironie e atunci cand crezi ca cel de langa tine te iubeste cu adevarat, iti spune vorbe frumoase, te face sa te simti ca si cum ai pluti printre noi, in timp ce pe la spatele tau te inseala si isi face jocul. Motivul? Simplul fapt ca esti intelegatoare si accepti orice spune el, crezand ca e pe bune, ca ai incredere in el.

E ironic cum ieri simteai ca totul e bine, ca nu exista ceva mai frumos de atat, iar azi simti dezamagire, dezgust, ura. Cum simti ca vrei sa spargi ceva, ca vrei sa dai foc la ceva, ca vrei sa te razbuni. E buna si razbunarea uneori, in cantitati moderate, cate o lingurita pe zi, vei ajunge intr-o buna zi, sa iti bagi .... in tot. Ce draguuuuut. Nu ma intereseaza de nimeni si nimic. You want me to be a bitch, I'll be a bitch. Ironic nu?

Doi

5 Aprilie 2010. A doua zi de paste. Ar trebui sa sima numai bucurie si totusi un e asa. E printre putinele sarbatori de care un ma bucur in ultimul an. De ce? Pentru ca imi lipseste ceva. Sau poate cineva. Imi lipseste acel ceva ce ma facea fericita, acel sentiment de fluturi in stomac, de nerabdare, de emotie profunda. Caut, astept….si parca astept in zadar. Un va mai veni.

E un sentiment ciudat. Nu e ura.... nu e dragoste... e vid. E ca si cum ai fi in intuneric. Nu iti place. Dar nici nu te sperie. Stau in fata foii, incerc sa imi gasesc cuvintele potrivite care sa se potriveasca manusa cu ceea ce simt. Dar nu pot. Nu simt. Scriu. Sterg. Iar scriu. Rup paginile mazgalite cu sentimente. Simt un dezgust. Nu stiu pentru ce. Un amalgam de sentimente ma incearca dar niciunul nu se potriveste. Nu stiu ce se intampla. Nu mai pot scrie. Nu ca alta data. As vrea sa ma descarc si nu stiu cum. Am nevoie de tine... si totusi, in adancul meu, te urasc. Te urasc pentru cine esti, pentru ce insemni pentru mine, te urasc pentru ca m-ai facut sa te iubesc. Si pentru ca te iubesc cu tot sufletul. Si pentru ce? Oare chiar mai merita? Sau am ajuns pe locul 2?...