"Te afli într-o ţară străină şi primeşti următorul SMS de la un număr de telefon mobil din România, pe care nu-l ai în memoria telefonului: "Ne vedem,cum ne-am inteles,maine la 2,in piata. Nu uita sa aduci". Construieşte o naraţiune pornind de la această situaţie."
Am ramas uimită. Nu cunoşteam numarul de telefon. M-am uitat in jurul meu. Chiar la ora primirii sms-ului eram într-o piaţă în stil vechi. Eram înconjurată de cladiri foarte înalte, în stil baroc. Imi placea acel loc pentru că puteam observa oamenii. Stând în mijlocul pieţii aveam o privelişte minunată. Pe margine erau cafenele. Curioşii degustau aroma fiecarei cafele. Adolescenţii stăteau pe băncile din jurul fântânii şi ascultau muzică, discutau sau pur şi simplu râdeau cu pofta, pe baza unei glume probabil. Stăteam pe marginea fântânii arteziene din mijlocul pieţii, mă uitam la sms-ul primit şi încercam să îmi dau seama la ce se poate referi acel mesaj. Dar mai ales, de la cine ar putea fi. Întâmplător aveam laptop-ul la mine. Mă îndepărtez de fântână şi mă aşez pe o băncuţă. Nu doream să sară apă pe el. Îl deschid, mă loghez la internet si intru pe “mess”. Nu era prea multă lume online şi nici vreun mesaj nu aveam. Văd o prietena destul de bună. O intreb ce mai face, cum e prin ţară şi îi povestesc păţania mea. Nici ea nu ştie ce să zică pe moment, dar mi-a spus că se va gândi şi îmî va transmite. Închid laptopul şi mă prefac ca nu stiu despre ce e vorba. Merg mai departe în turul meu prin acel oraş. Din greşeală în timp ce mă ridicam, atentă să nu scap ceva din braţe mă ciocnesc de un băiat. Cu capul în pământ cercetam să nu se fi spart ceva. Ridic privirea şi văd un băiat destul de înalt. Avea pe cap o sapca neagră cu un imprimeu roşu. De sub sapcă puteam observa un păr brunet care ieşea rebel la spate si pe la colţurile urechilor. Ridică şi tipul capul şi îi văd ochii verzi. De un verde închis precum marea. Pentru câteva momente m-am pierdut în ochii lui. Nu avea nimic special şi totusi avea ceva. Acel “spark” pe care fiecare din noi îl are în el. Acel “ceva” care te face să nu uiţi un chip pentru toată viaţa. Întâmplător, din vorbele pe care începuse să le însire în mod de scuze, am auzit şi câteva cuvinte româneşti aşa că i-am spus că nu e nicio problemă pentru că nu se spărsese nimic. A rămas puţin uimit, şi am observat un mic zâmbet ruşinos schiţat în colţul gurii. Un zambet inocent. Un zambet pe care nu il mai vazusem de mult. Imi parea cunoscut tipul şi totuşi nu stiam de unde. Trezea în mine ceva ce fusese îngropat de mult. Nu ştiam exact ce se întampla cu mine şi cu sentimentul care mă bântuia. Îmi bătea inima foarte tare, aveam fluturi în stomac. Nu ştiam să explic. Vroia sa se revanşeze pentru incidentul creat şi îmi face o invitaţie la o cafea. Vroiam să văd tot oraşul dar am zis că asta mai poate aştepta, aşa că nu i-am refuzat invitaţia. Acea cafea a durat atat de mult încât nici nu am ştiut când a zburat timpul pe langă noi. Începuse să se însereze. De fapt se întunescase de-a binelea când ne-am dat seama cât era ceasul. S-a oferit să mă ducă acasă având în vedere că era întuneric şi nu ştiam prea bine oraşul. Cum puteam refuza? Acei ochi inocenţi ma furau din ce in ce mai tare. Mă puteam scufunda în privirea lui. Ajunsă la hotel nu ştiam ce să fac, cum să îi mulţumesc pentru acea zi, chiar dacă ne cunoscusem accidental. Mă rugă să îi dau numărul meu de telefon. Nu am vazut nimic greşit în asta aşa că i l-am dat. Când am ajuns în cameră, mi-am făcut o baie fierbinte. O baie cu spumă. In timp ce stateam în cadă, mă gândeam cu zâmbetul pe buze la ziua ce o petrecusem. Într-un fel sau altul, ma gândeam la el. Mă schimb în pijamale, mă pun în pat şi deschid din nou laptopul. În timp ce navigam pe internet primesc un sms. De la acelaşi număr de telefon care m-a căutat şi dimineaţa. Începutul, “004” mă facea să cred că numărul este din ţară. Acelaşi număr de telefon imi spunea “Maine, la ora 2, să nu uiţi. Rămâne cum am stabilit.” N-am dat importanta prea mare. Nu vroiam să încep să imi pun intrebări de genul “Cine e? Ce vrea? De ce?”. Intru din nou pe “mess” şi îi povestesc prietenei păţania mea de astăzi. După ce mă ascultă cu multă atenţie mă roagă să îi descriu băiatul cu pricina. În urma unei analize prietena mea îmi spune: “ştii cu cine ai luat tu cafeaua astăzi?” bineînţeles că ştiam, îl chema Gabriel şi era băiatul care mă accidentase. Dar prietena mea îmi spune:”da, dar ştii cine este acest Gabriel de fapt?”. Nu înţelegeam la ce se referea, mai ales că el era în acelaşi oras în care eram şi eu, iar prietena mea era în ţara. Pentru a mă lumina, îmi povesteşte de fapt cine era acel Gabriel...şi cum mă căutese înainte să plec. Întrebase pe toată lumea care o cunoştea el, toţi prietenii mei la care putea apela, îi întreba de mine. Tipul era primul meu prieten cu care nu mai vorbisem de foarte mulţi ani. Prietenia noastrp se terminase brusc din cauza unor greşeli pe care el le facuse faţă de mine. Greşisem şi eu în relaţia pe care o avusesem dar ceea ce facuse el... mă dăduse peste cap pur şi simplu. Nu vroiam să mai ştiu. Nu vroiam să mai existe aşa că am rupt orice legatură cu el. Îl iubisem prea mult şi mă duruse ceea ce făcuse. Când mi-am dat seama cine era de fapt acest băiat care mă furase cu inocenţa pe care o avea pe chip, mă furase cu acei ochi verzi şi acel zâmbet de copil, m-am hotărât să fac ceva. Era clar că ceva se schimbase în el. Totuşi nu iîi venea să cred cum de era în acelaşi loc, la acelaşi moment, în aceeaşi zi, acolo unde eram şi eu. După ce am terminat conversaţia cu prietena mea, m-am băgat în pat. Am luat telefonul şi am scris un sms: “ Ne vedem mâine în acelaşi loc, la aceeaşi oră. Mi-a fost dor de tine. Deea”. Am trimis mesajul şi aşteptând un raspuns am adormit. La ora 3:00 primesc un mesaj:” Credeam că îţi va lua mai putin timp să îţi dai seama. Mai bine mai târziu decat deloc. Şi mie mi-a fost dor de tine. Somn uşor frumoas-o. Gabi”. Am citit mesajul şi am adormit cu zâmbetul pe buze. Visul meu se împlinise.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu