I'm back

Acum cateva zile am dormit la prietena mea cea mai buna. Era singura casa si a zis ca sa trec pe la ea ca sa mai stam si noi la o "barfa", asa ca intre fete. Din una in alta, mi-a citit niste postari, de pe blogul unei tipe pe care o cunoaste personal. In timp ce imi citea cu intonatie si patima mi-am dat seama ca... ce imi citea ea, eu trecusem printr-o experienta asemanatoare. E adevarat ca nu la fel, dar erau multe lucruri care se asemanau.
Bineinteles ca nu doar povestea in sine m-a surprins ci si modul in care a fost scrisa. Prietena mea mi-a spus ca totul este imaginar, ca tipa respectiva nu scria din experienta. Atunci am simtit un sentiment de regret, de dor...sau ceva de genul asta. Mi-era dor sa scriu. Sa stau pur si simplu noaptea tarziu, la sfarsitul unei zile incarcate si sa ma "eliberez". Sa dau frau liber imaginatiei, sa vad unde ma duce. Sa scriu efectiv tot ce imi trece prin minte, iar apoi, sa aranjez ideile, sa le pun in ordine si sa dau un aspect final "povesti".
As putea spune ca micuta roscata, cel putin asta mi-am putut da seama din pozele pe care le avea, mi-a readus intr-o oarecare masura dorinta de a scrie, pofta de a scrie.
A venit vara. Vara e anotimpul toturor posibilitatilor nu? Viata mea a inceput deja sa se schimbe. In bine. Dupa mult timp... Am inceput sa visez din nou. Ce poate fi mai frumos? Asa ca, I'm baaaaack, so get ready for something new:D.

Meditatie

10.29. luni. 19.04.2010. acum un an, aceasta data avea alta semnificatie pentru mine. azi....e o simpla zi, la fel ca oricare alta. stau pe balcon, cu laptopul in brate. ascult ploaia, las aerul rece sa imi invadeze plamanii plini de fumul de tigara. mi-e frig. si totusi mi-e bine. imi place starea asta de inghet. simt ca asa am ajuns si eu. de gheata. cel putin sufletul imi este rece acum. de ce? asta e o intrebare la care incerc sa imi raspund de la o vreme incoace.

am vazut aseara un film bun. the notebook. la inceput, nu prea intelegeam eu care e ideea. mi se parea prostesc sa vad un film despre 2 adolescenti ce au o idila de vara. si ce daca? cine nu se indragosteste vara, da in toamna sa uite tot? vara e anotimpul tuturor posibilitatilor. da, doar ca filmul asta are ceva mai mult de atat. ma atras, ramasesem captivata, parca traiam si eu cu ei. dragoste, despartire, suferinta, o noua sansa iar apoi regasirea, in cu totul si cu totul alte circumstante. probabil ca asa ceva nu se poate intampla decat in filme. sa iubesti pe cineva atat de mult, incat sa nu uiti niciodata. stiu ca prima dragoste nu se uita, nici eu nu am uitat-o. dar sa iubesti in continuare incat, chiar si dupa cativa ani buni, sa iti de fiori, sa ai emotii, sa vrei sa o/il vezi mai repede si timpul petrecut impreuna sa nu se mai sfarseasca. mie una...mi se pare ireal.

toti simtit ca prima dragoste este sufletul nostru pereche. cand se termina, simtim ca s-a terminat intreaga lume, simtim cum pamantul se crapa sub picioarele noastre, cerul ne cade in cap si picam in gaura neagra a durerii. acum, nu simt asta. nu simt nimic. am fost inselata, mai rau decat mi-as fi putut imagina. nu numai la modul fizic. mi s-a inselat increderea si am fost mintita. filmul asta, are un film...genial as putea spune. cei doi batranei, protagonistii povestii de iubire, adorm unul langa altul. la un moment dat, batrana spune ceva de genul:"crezi ca dragostea noastra e atat de puternica incat sa ne ia pe amandoi deodata?". iar sotul ei ii raspunde:"dragostea noasta e atat de puternica incat poate face orice". a doua zi dimineata, infirmiera ii gaseste pe amandoi morti, tinandu-se in brate, unul langa altul, cu zambetul pe buze.

am ajuns sa nu mai cred in suflete pereche. nu exista asa ceva in lumea reala. da, exista compatibilitate, din mai multe puncte de vedere. exista atractie fizica, si nu numai...dar nu exista suflete pereche. nici macar dragoste nu mai stiu sigur daca exista... daca da, e foarte rara si dureroasa, indiferent cat de frumoasa ar fi. pentru o ora de dragoste, renunt sa am in schimb o zi de durere si suferinta.

Ironie

E ciudat cum toata fericirea ta se poate spulbera in cateva secunde, la auzul unor simple cuvinte. E oare ciudat cum poti pierde increderea in persoana pe care o iubeai, doar in cateva momente? Ironie.

Ironia sortii. Persoana care ofera cel mai mult, ajunge sa piarda mereu. Crezi ca faci bine, vrei sa fie bine, iar in schimb, toti te iau drept fraier, iti rad pe la spate. Uimere. Lasitate. Lasitate din partea celui care inseala, ca nu are tupeu sa iti zica in fata. Prostia si domnia se platesc. Doare. Mai rau decat sa rada pe la spate, e sa iti rada in fata. Ceva de genul: "Uite o si pe fraiera asta, habar nu are ce i se pregateste", in timp ce iti zambesc frumos si se distreaza cu tine.

Ironie e atunci cand crezi ca cel de langa tine te iubeste cu adevarat, iti spune vorbe frumoase, te face sa te simti ca si cum ai pluti printre noi, in timp ce pe la spatele tau te inseala si isi face jocul. Motivul? Simplul fapt ca esti intelegatoare si accepti orice spune el, crezand ca e pe bune, ca ai incredere in el.

E ironic cum ieri simteai ca totul e bine, ca nu exista ceva mai frumos de atat, iar azi simti dezamagire, dezgust, ura. Cum simti ca vrei sa spargi ceva, ca vrei sa dai foc la ceva, ca vrei sa te razbuni. E buna si razbunarea uneori, in cantitati moderate, cate o lingurita pe zi, vei ajunge intr-o buna zi, sa iti bagi .... in tot. Ce draguuuuut. Nu ma intereseaza de nimeni si nimic. You want me to be a bitch, I'll be a bitch. Ironic nu?

Doi

5 Aprilie 2010. A doua zi de paste. Ar trebui sa sima numai bucurie si totusi un e asa. E printre putinele sarbatori de care un ma bucur in ultimul an. De ce? Pentru ca imi lipseste ceva. Sau poate cineva. Imi lipseste acel ceva ce ma facea fericita, acel sentiment de fluturi in stomac, de nerabdare, de emotie profunda. Caut, astept….si parca astept in zadar. Un va mai veni.

E un sentiment ciudat. Nu e ura.... nu e dragoste... e vid. E ca si cum ai fi in intuneric. Nu iti place. Dar nici nu te sperie. Stau in fata foii, incerc sa imi gasesc cuvintele potrivite care sa se potriveasca manusa cu ceea ce simt. Dar nu pot. Nu simt. Scriu. Sterg. Iar scriu. Rup paginile mazgalite cu sentimente. Simt un dezgust. Nu stiu pentru ce. Un amalgam de sentimente ma incearca dar niciunul nu se potriveste. Nu stiu ce se intampla. Nu mai pot scrie. Nu ca alta data. As vrea sa ma descarc si nu stiu cum. Am nevoie de tine... si totusi, in adancul meu, te urasc. Te urasc pentru cine esti, pentru ce insemni pentru mine, te urasc pentru ca m-ai facut sa te iubesc. Si pentru ca te iubesc cu tot sufletul. Si pentru ce? Oare chiar mai merita? Sau am ajuns pe locul 2?...

Un nou inceput

Nu am ales intamplator acest titlu. "Un nou inceput" poate insemna multe lucruri: un an nou, care a inceput perfect pentru mine, prima sesiune, care bineinteles ca s-a ales cu o restanta(pana acum) dar mai ales "schimbarea prefixului".

Poate ca multi dintre noi se gandesc cu groaza cand mai trece un an peste ei, fetele in general se gandesc ca "vai, imbatranesc". Eu prefer sa ma gandesc ca am crescut, am evoluat si m-am maturizat(in limita bunului simt bineinteles). M-au surprins placut foarte multi oameni ieri. Fosti colegi de generala, fosti colegi de liceu, actuali colegi de facultate, prieteni cu care nu am mai vorbit de un car de ani...multi si-au adus aminte ca mai exista si sufletelul asta mic pe lumea asta. Sunt multi oameni de la care nu ma asteptam sa primesc vreo veste ieri. Sunt alti oameni care nu aveam habar ca stiu. Dar ce e mai important prietenii mei au fost langa mine, mai mult sau mai putin fizic, dar i-am simtit langa mine cu sufletul. Chiar daca nu au fost toti. Chiar daca nu au fost si aceia pe care mi-ar si dorit poate sa ii aud. Asa iti dai seama cine se gandeste la tine si isi mai aduce aminte de tine si cine s-a folosit doar de tine. In fine. Asta nu mai conteaza. Ma bucur ca am avut parte de cea mai frumoasa zi, inconjurata de dragoste. Iar persoanele pe care le iubesc cel mai mult, care sunt cele mai importante 2 persoane din viata mea, au fost alaturi de vine si bucurandu-ne impreuna.

Ma uit pe geam si ma gandesc cu groaza ca iar trebuie sa ies din casa. Am ajuns sa urasc iarna. Prea multa gheata, prea mult alb (daca se mai poate numi alb mocirla care inconjoara gheata, care se presupune ca se numeste zapada). Desi am ajuns sa o urasc, e ciudat putin...ca abia astept sa treaca anul, sa vad cum evoluez in acest an si sa pot analiza anul viitor, tot pe vremea asta.

Life

"-O sa mor?
-Poate...
-Nu si daca esti tu aici."

Stateam si citeam intr-o seara carte inceputa cu cateva zile inainte. Marc Levy - 7 zile pentru o eternitate. Unii dintre voi poate au citit-o, altii nu. Daca nu ati citit-o inca vi-o recomand in cazul in care vreti sa cititi ceva bine facut si cu o poveste misto.

Mi-am adus aminte aceste replici citind ce a mai scris Andreea care mi-a fac reprosat ca nu am mai scris nimic de cateva luni si se cam plictisea ca nu mai are nimic de citit. Postul Andreei m-a facut sa ma regasesc in el intr-o oarecare masura...(psiholoago daca citesti o sa iti dai seama la ce ma refeream;) ). Si da, are dreptate. Toata lumea impartaseste aceeasi experienta in mare parte. Cu mici sau mari diferente, toti trecem prin dezamagire, inimi zdrobite, plansete, apoi brusc fericire si rasete. Important e sa stim cum sa pretuim ceea ce gasim dupa aceea, sa ne bucuram de fiecare clipa pe care o avem... sa simtim ca traim la fiecare reintalnire. Nu sunt genu care sa creada in "traieste clipa" dar uneori chiar merita din plin. Merita pentru ca pe urma o sa ajungeti sa va para rau ca nu ati facut-o. Mie cel putin imi pare. Sunt anumite lucruri sau persoane de care nu am stiut sa ma bucur la timpul lor si acum imi pare rau... Nu sunt genul ala de om care se crede ca le stie pe toate pentru ca niciodata, nimeni, nu le va stii pe toate si nu imi place sa dau sfaturi fara sa mi se ceara. Dar asta pot sa va spun, apreciati ce aveti atat timp cat il aveti. Macar sa nu regretati mai tarziu.
Stiu ca toata lumea isi doreste povestea de dragoste a vietii sale si ca la varsta noastra credem ce stim ca este iubirea si vrem sa dureze cat mai mult, sa ne putem casatori cu prima noastra dragoste. Toata lumea viseaza, toata lumea are dreptul de a visa. Dar de cele mai multe ori trebuie sa revenim cu picioarele pe pamant. De ce? Stiu ca e frumos sa te crezi in rai si sa fi convinsa ca totul merge bine dar... "love is sometimes just an illusion"...

Freedom

Au trecut trei luni de la ultima postare. Trei luni in care s-au intamplat multe in viata mea. Unele lucruri de care sunt mandra, altele pe care imi doresc sa nu le fi facut si sa nu fi cedat, dar sunt lucruri care m-au schimbat si mi-am dat seama ca poate am gresit. Doar din greseli invatam, nu?
Am terminat liceul. S-a terminat poate una dintre cele mai frumoase perioade din viata unui copil. Deja nu mai pot spune ca sunt copil. Acum la inceputul vacantei, pentru ca de doua zile ma simt si eu cu adevarat in vacanta, stau si analizez ce am invatat in acesti patru ani de liceu. Am invatat cat de schimbatori sunt oamenii, am invatat ca prima impresie ajunge sa mi-o schimbe cineva foarte greu, iar in momentul in care mi se schimba poate ajunge si pana la cer pentru a ma face sa cred altceva si nu va reusi decat prin fapte concrete si nu prin vorbe. Am terminat liceul si mi-am facut prieteni adevarati pe care sper sa ii am toata viata si sa nu ma dezamageasca niciodata, sa fie langa mine atunci cand am nevoie de ei, indiferent daca e la bine sau la rau. Ma astept la anumite lucruri de la anumiti oameni pentru ca ma stiu pe mine si voi fi acolo cand unul dintre ei are nevoie de mine. Am descoperit si ce inseamna dragostea... si sa iubesti cu tot sufletul, pana la cer. Dar... bineinteles... nu sunt eu mai speciala si am descoperit si durerea, acea stare de ura completa fata de persoana pe care au iubit-o mai mult decat pe oricine altcineva...
Lucrurile se schimba, oamenii se schimba si cineva mi-a demonstrat foarte clar acest lucru, chiar si dupa 1 an de zile. De multe ori stau si ma intreb... oare tot ce se intampla cu noi e scris undeva acolo sus? Nu sunt genu de om credincios care sa se duca in fiecare duminica la biserica si asa mai departe. Dar uneori, prin anumite circumstante, imi dau seama ca unele lucruri se intampla atunci cand trebuie pentru ca asa trebuie.
Mi-am dat seama ca...daca nu faci unele lucruri atunci cand ai prima ocazie s-ar putea sa pierzi. Poate chiar foarte mult... Nu stiu, uneori ma gandesc ca poate nu merita sa imi bat capul cu anumite lucruri pentru ca toate se intampla atunci cand e cel mai bine, atunci cand trebuie.
All in all, a fost o perioada frumoasa, s-a terminat frumos. Mereu am simtit ca anumite lucruri apropie oamenii mai mult in momentul in care se termina. M-a terminat frumos liceul, urmeaza o vara frumoasa... Sunt fericita!