Ploaia

Ploua. Stau pe marginea geamului si ma pierd in ploaie. Ploua torential. Aceeasi ploaie se regaseste si in mine. Trecut, amintiri, vorbe, regrete...prezent, intrebari fara raspuns. Zambet inocent. Ciudat. Ploaia avea un efect linistitor asupra mea dar acum...cu cat ploua mai tare cu atat simt cum starile mele se amplifica. Ma scufund. Oare e bine? E normal? Cum sa fie normal? Cum pot fi eu normala? Dupa atatea lucruri facute, dupa atatea idei bolnave ce ma strapung ca pe o foaie, dupa atatea nopti nedormite in care in veneau in minte fel de fel de imagini, intrebari, posibile raspunsuri...nopti ce imi dominau zilele, saptamanile, lunile... Scriu si scriu degeaba.

Am descoperit ca nu mai pot scrie la fel ca inainte...asa cum vroiam eu...asa cum simteam eu. Nu ma mai ajuta. Nimic nu ma mai ajuta. Cand puneam creionul in mana, stiam exact ce am de facut. Ideile, cuvintele veneau instantaneu. Ca o ploaie. O ploaie dureroasa care lasa urme adanci in urma ei. O ploaie acida. Imi topea orice senzatie, orice sentiment. Ardea. Topea. Tot. Ca o ploaie ce te secatuia de orice urma de viata. Ura se transpunea pe hartie. Durerea era mana in mana cu ura. Dorinta de razbunare domnea in continuare in mine. Vroiam mai mult. Tot mai mult. Sete nebuna. Dorinta febrila. Pentru cine? Pentru ce? De ce? Ploua. Incet. Ploaia m-a secatuit. De tot. Ies in ploaia uda. Simt fiecare picatura ce imi atinge corpul. Vreau sa evadez. De tot. La infinit. Cu tine. Te vreau…